Alchimizarea Fricii in Iubire

(6 recenzii de la clienți)

lei 450.00

Este un curs format din 4 lecții, cu exerciții profunde de conștientizare, explicații și meditații, cu ajutorul cărora vei putea trece, cu usurință, de la Frică la Iubire.

Descriere

„Am ales sa intru in acest program, pentru că în general susțineam conștient că nu prea am frici, însă inconștient simțeam undeva că se află niste blocaje pe care nu le pot identifica. Apoi am început programul și am identificat blocajele cu fricile. A fost un proces foarte vindecător sa accept existența fricilor, apoi sa le vizualizez, sa le vorbesc, sa le înțeleg, sa ajungem sa ne împrietenim și să ne binecuvântăm reciproc.
Acum simt că unele frici s-au dizolvat, iar altele au rămas în mod benefic, nu pt a mă paraliza, ci pt a mă preveni si transmite anumite mesaje. Acum când vin, le abordez exact ca pe niste prietene și vorbim: „buna, ce faci, ce s-a intamplat, de ce ai venit, ce vrei sa-mi spui?” Le vad ca pe niste entități separate de mine, deci care nu fac parte din mine, nu mă definesc, ci vin să-mi transmită mesaje.
Va sunt profund recunoscătoare pentru oportunitatea de a face acest program, pentru că am învățat să mă exprim mai ușor și să gestionez mai bine anumite emoții și știu că următoarele frici vor fi abordate intr-un mod mult mai sănătos decât am făcut-o până în prezent. Daca eu neg ceva, asta nu înseamnă că nu există. Iar meditațiile dvs sunt splendide! Mesajele transmise au o vibrație atât de înaltă, sunt pline de iubire, iar vocea dvs caldă, blândă, dar fermă în același timp transmite jumătate din mesaj.
Va mulțumesc și vă îmbrățișez!” R.H.

 

Simți rezonezi cu ceea ce citești? Înseamnă e pentru tine!

Drumul pe care te invit, alături de mine, e frumos, e scurt, e înălțător, și are de-a lungul lui 4 porți:

Poarta 1 – Ochi în ochi cu Frica
Poarta 2 – Darurile Fricii
Poarta 3 – Izvorul Recunoștinței
Poarta 4 – Alchimizarea Fricii în Iubire

Te aștept!

Vei primi pe email un fișier cu exercițiile, explicațiile și meditațiile, după achitarea produsului.

Informații suplimentare

Curs Pro

Alchimizarea Fricii in Iubire

Curs Premium

Alchimizarea Fricii in Iubire

6 recenzii pentru Alchimizarea Fricii in Iubire

  1. Elena Tatu

    Frica este emoția care ne scade cel mai mult vibrația și relaționarea echilibrata cu propriul suflet. Mai mult decât atât, ne stopează evoluția spirituala prin menținerea într-un cerc vicios în care o frica hrănește o alta frica. Acest curs te ajuta sa îți găsești, sa îți studiezi, să-ți înțelegi și sa îți îmbrățișezi fricile cu iubire și lumina. Succes, veți reuși 🤗

  2. Ecaterina

    Frica și curajul! Știam că a avea curaj nu înseamnă să nu ai frică, ci mai mult să o înfrunți, să o stăpânești… Nu imi place lupta!! Deloc!!

    Iar aici Florentina m-a ajutat sa stau cu ea “la masă” 💐

    Mulțumesc!! 😍

  3. Mirela Bulete

    Ooo, da! Dacă prin celelalte 2 cursuri am primit instrumentele necesare de a scoate din străfundurile sufletului traume bine înrădăcinate, aici am avut nevoie de mult curaj pentru a mă lupta cu demonii fricilor mele. Dacă la începutul cursului balaurul a scos 7 capete, am reușit la final sa ma scald în lumina divină și sa zdrobesc cele 7 capete (fricile). Mi-am luat puterea înapoi! Mulțumesc!

  4. Gabriela Buca

    Alchimizarea fricii in iubire m-a ajutat sa conștientizez ca unele frici nu erau ale mele;am înțeles pe parcursul acestui curs ca o parte din fricile mele legate de boala,vin din copilaria mea,de la părinții mei.
    Lucrand alături de Florentina Berlan pe toată perioada acestui curs,au ieșit la suprafața noi frici,frici pe care am constatat ca îmi erau transmise de soțul meu,prin grija lui excesivă fata de mine.
    Am învățat sa îmi iubesc toate fricile,sa fiu prietena lor și sa le eliberez .
    Ii multumesc Florentinei Berlan pentru toată iubirea ce ne-o transmite,pentru răbdarea și îndrumarea către o viața liniștita și împlinita,transmise prin aceste cursuri.

  5. Diana

    Foarte interesant. Merita.

  6. Ana Ichim

    Acest curs m-a ajutat sa imi constientizez si sa imi inteleg fricile, sa imi dau seama cum m-au ajutat ele pana acum in evolutia mea personala si foarte important, sa le imbratisez cu iubire si sa le eliberez. Odata ce le cunosti si le tratezi ca pe niste prietene, fricile te pot ajuta. Ideea e cand vine o frica, sa vorbesti cu ea, afli ce vrea sa iti transmita si apoi sa ii dai drumul.
    Multumesc Florentina pentru modul unic, superb, in care explici si conduci meditatiile.

    • Florentina Berlan (proprietar verificat)

      Draga Ana,
      Iti multumesc pentru feedback! Ai exprimat esenta a ceea ce vreau sa transmit!
      Felicitari!

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


S-ar putea să-ți placă și…

  • Cursuri

    Curs Meditație începători

    Curs format din 4 lecții, cu exerciții de introspecție, explicații și meditații profunde. Se adresează celor la început de drum în practica meditației.

  • Cursuri

    Curs de Feminitate

    Un curs de 4 lecții, cu exerciții de introspecție, explicații și meditații foarte profunde, pentru conectarea la propria feminitate si la darurile din neam.

  • Cursuri

    Curs Meditații de Rescriere

    Un curs de 5 lecții, cu exerciții pentru conștientizare, explicații și meditații foarte profunde, pentru curățarea și vindecarea relațiilor cu mama, tata, sora/fratele, partenerul și copiii.